Învierea Domnului, Sfintele Paşti

Învierea Domnului, Sfintele Paşti

Cea de-a doua jumătate a calendarului mobil, care începe din această zi, este deosebit de bogată în practici şi obiceiuri. Ca şi în cazul celorlalte sărbători, substratul creştin constituie, în cea mai mare parte, un pretext pentru interpretarea populară a semnificaţiilor sărbătorii. Momentul principal al zilei îl constituie, fără îndoială, spălatul ritual, ce asigură tuturor participanţilor garanţia unei bunăstări în anul ce vine (de fapt, magia apei este deosebit de activă în această zi – amintim spălatul ritual în apa curgătoare, privitul în apă, în scopul propiţierii), la care se adaugă consumul unor alimente rituale în care acţionează magia imitativă (peşte, ou, caş). Coabitarea celor două filoane – creştin şi păgân – se poate observa în reprezentările legate de lumea cealaltă, lume populată, printre alţii, de Blajini. În virtutea ambivalenţei tradiţionale, acelaşi act este cotat pozitiv şi negativ (cf. recomandările sau interdicţiile de a consuma ouă în ziua de Paşti). Acum sunt obţinute numeroase instrumente magice (lumânarea de la Înviere, usturoi, busuioc, oasele jertfelor animale) şi sunt desfăşurate ritualuri apotropaice, îndreptate în special împotriva dăunătorilor (suntem în anotimpul în care aceştia abia îşi intră în drepturi). Din categoria obiceiurilor specifice amintim Plugarul – celebrarea ieşirii oficiale la arat, precum şi învestirea cu putere a tânărului celui mai vrednic –, obicei care este într-o oarecare măsură completat de ceata Junilor braşoveni.

Tradiţii: Sfântul Paşti e cu păr lung şi tare păros pe trup! Atunci trece peste bucate, peste masă şi se bucură. În ziua de Paşti, dimineaţa, ne spălăm cu un ou roş şi cu un franc (argint) în cană. Banul se zice că închipuieşte banii cu care Iuda a vândut pe Hristos, iar oul cel roş sângele lui Hristos care s-a vărsat pe cruce. După ce gustă din pască, ouă şi celelalte alimente sfinţite, mănâncă. După masă se ciocnesc ouăle: întâi soţii, apoi copiii cu părinţii, părinţii cu celelalte rude etc. Se crede că toţi cei ce ciocnesc unul cu altul se vor vedea pe cealaltă lume. Omul căruia oul se ciocneşte sau se sparge primul este mai slab şi va muri mai curând. Cel căruia i s-a spart oul trebuie să-l dea celui cu oul mai tare. Se pot ciocni ouă roşii până a treia zi după Paşti, până în ziua de Ispas sau chiar până la Duminica Mare. De la Duminica Mare până la Paştele următor nu se ciocnesc ouă roşii. În ziua întâi ciocnesc numai în vârf, iar în celelalte zile şi cu partea cealaltă; marţi nu se mai ciocnesc, numai de Sf. Gheorghe şi de Ispas. Când ciocneşti ouă de Paşti, are să ploaie cu piatră. Cine moare în ziua de Paşti sau în Săptămâna Luminată, sau chiar în intervalul Înviere – Duminica Tomei (sau până la Ispas, Înălţarea Domnului, Duminica Mare), pentru că în timpul acesta uşile raiului sunt deschise, iar ale iadului închise, acela va merge de-a dreptul în rai, chiar dacă ar fi făcut multe păcate, căci toate i se iartă. În acest sens, de Înviere se scoate uşa din mijloc a altarului. La Paşti joacă soarele, înălţându-se pe bolta cerului. În cele trei zile ale Învierii ard în văzduh trei candele mari, ce nu le vede nimeni. Poporul îngroapă la Paşti ciolanele purcelului sfinţit în pământ şi crede că din ele va răsări un liliac (arbust). Se crede că atunci va pieri lumea, când vor cădea Paştile românilor în luna mai (pe stil vechi) şi zic că în Ierusalim trăiesc şi acum doi jidovi, cari au răstignit pe Iisus Hristos; aceştia până la amiazi sunt tineri ca nişte copii de şapte ani, după amiazi bătrâni, bătrâni, de îşi ridică genele cu cârligul la deal, ca să poată vedea, şi tot se roagă la Dumnezeu: „Paşti în mai! Paşti în mai!“

Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor: În ziua de Paşti, cum te scoli, să te uiţi în cofa cu apă, că vezi bine peste an. Când vin dănacii şi fetele mari, la Paşti, de la biserică, să se uite în fântână, ca să fie ca apa de frumoşi tot anul. În dimineaţa acestei zile, până a nu răsări soarele, oamenii se duc la râu sau la o apă din apropiere şi se scaldă, astfel ca nimeni să nu-i vadă când, cum şi unde s-au scăldat. Făcând aceasta cred nu numai că se curăţesc de toate bolile şi răutăţile, de toate aruncăturile, făcăturile şi uriciunile, ci cred şi că peste an vor fi scutiţi de boli, se vor face iuţi, sprinteni, uşori, harnici, sănătoşi şi iubiţi. Sosiţi de la Înviere, toţi membrii familiei se spală într-un vas cu apă în care se află, pe lângă apă proaspătă şi curată, unul sau mai multe ouă roşii, câţiva bani de aur sau de argint. Oul se pune pentru ca oamenii să fie uşori, roşii şi sănătoşi ca oul, iar banii, ca să le meargă bine peste tot anul, să fie curaţi ca argintul şi ca aurul şi să aibă bani de ajuns. La Paşti, cine merge la biserică să-şi pună un ou roşu în sân, ca să fie totdeauna roşu la faţă. În prima zi de Paşti, dacă mănânci caş, vei fi alb la faţă tot anul. În ziua de Paşti este bine să aibă la prânz şi peşte proaspăt, ca să fie iuţi ca peştii tot anul (Marian, 1994, II, p. 188). La Paşti sau Crăciun întâi să mănânci peşte sau pasăre, ca să fii uşor ca pasărea şi vioi ca peştele. La Paşti pun de o parte şi de alta a pragului casei glii de iarbă verde, ca tot anul să ai în casă belşug şi roadă bună. Moşnegii şi babele se dau în ziua de Paşti în scrânciob, ca să crească cânepa. Usturoiul, ca să fie bun de leac, se sfinţeşte de Paşti, în blid, dimpreună cu smirnă, tămâie şi busuioc. Cu tămâia fetele, când se duc undeva, se afumă, cu busuioc se freacă pe mâini, pe obraz, pe cap, pe trup, iar cu usturoiul îşi fac cruce pe mănuşi, în ciuboţică, pe căpută, pe tălpi, pe spate, pe piept, zicând: „Mirositoare să fiu ca busuiocul şi să se depărteze de mine tot răul şi tot cugetul cel rău, şi să piară cum piere fumul de smirnă şi de tămâie“. Iar când pun acestea în blid, de Paşte, zic:
Cum se bucură paserile ceriului
Şi ramurile pomilor
Şi toată creştinătatea de învierea Domnului,
Aşa să se bucure de faţa mea
Fiecare m-a vedea.
Usturoiul şi busuiocul acela apoi se samănă, pentru ca să se înmulţască, şi e bun de orice leac.

Apărător de rele şi durere: În ziua de Paşti, după ce ies din biserică, tatăl familiei ia un ou slujit, îl sparge şi-l taie în atâtea bucăţele câţi căseni are şi fiecăruia îi dă câte o bucată din el. Aceasta-şi are însemnătatea că dacă (sic!) careva va rătăci peste an undeva, pe acele căi necunoscute să se gândească numai la aceia cu care a mâncat ou în ziua de Paşti şi îndată i se deschid ochii, de nimereşte calea. Când vin de la biserică, se ocoleşte casa cu lumânarea ţinută în mână la slujba de Înviere. Această lumânare este păstrată şi, în decursul anului, poate fi aprinsă în clipe de primejdie (inundaţii, rupere de nor, grindină, furtună, fulger etc.) Atunci, aprinzând-o şi ocolind casa cu ea, spun: „Fugiţi, necuraţi,/ Fugiţi, voi spurcaţi,/ De casa noastră/ Nu v-apropiaţi!“ Pentru ca să nu bată piatra cânepa şi inul, fetele, în cele trei zile la Paşti, sunt ţinute ca fiecare, după ieşirea de la biserică, să se suie în clopotniţa bisericii şi să tragă clopotele, aşa că de dimineaţă până în seară întruna sună clopotele, şi zic care fată nu trage clopotele aceleia îi va bate piatra cânepa sau inul sau nu vor creşte mai frumoase. În ziua de Paşti, cum vii de la biserică, până a nu intra în casă, şezi pe pragul uşii şi zi: „Să se mănânce libarcă pe libarcă, greiere pe greiere, purice pe purice, furnică pe furnică şi toate lighioanele să se mănânce una pe alta“, dacă vrei să scap de ele. De Paşti, când ai mântuit de pus în cuptor, de ai ploşniţe sau şvabi în casă, să întorci lopata în jos şi, deschizând uşa, să te faci a mătura cu lopata, zicând că nu mături gunoiul, dar ploşniţele le dai afară, şi atunci se duc. Pentru a scăpa de purici, taie în ziua de Paşti cocoş negru, iar cuţitul mânjit de sânge înfige-l după uşă, şi puricii se vor strânge la el. Dacă strângi toate oasele de la o găină tăiată în ziua de Paşti şi le arunci peste casă, zicând: „Uliule, iacă-ţi partea ta!“, uliul nu se mai atinge în acel an de găinile din acea casă. În ziua de Paşti să se mânânce întâi ouă albe, căci acel care va mânca întâi ouă roşii va face buboaie. La Paşti, când ciocnesc ouăle, dacă nu dă pe cel spart celui ce l-a spart, face buboaie. Ca să scapi de bube, să nu furi ouă la Paşti şi în nici o zi. Când cineva coace sau fierbe ouă în ziua de Paşti face gâlci. Ca să nu te doară mijlocul, vara, la secere, să nu mănânci sau să nu ciocneşti ouă roşii în prima zi de Paşti. De Paşti să nu mănânci ou împistrit întâi, căci vezi şerpi peste an, aşa cum stă scrisoarea încolătăcită. În ziua de Paşti să nu arunci ghiocile ouălor roşii afară, că-ţi arunci norocul şi rodul. De dorm femeile în ziua de Paşti, n-au vreme la înălbit pânza, plouă. Cine doarme în ziua de Paşti va fi tot anul somnoros şi-i va ploua ploaia fânul (Marian, 1994, II, p. 188). Să nu dormi, că se fac viermi în straturi şi-ţi mănâncă ce semeni, sau nu creşte frumos. Să nu dormi în ziua de Paşti, căci îţi fură dracul pasca. În ziua de Paşti să nu dai cu mătura prin casă, că face grâul secară. De Paşti, când se aduce pasca, zici: „Christos a înviat!“ şi vii drept la masă de o pui; şi când mănânci din pască să pui piciorul pe topor, că nu se prinde nimic de om, ca de fier. Dacă nu mături coşul de Paşti, e rău de aprindere. Nu e bine să cerni făină în ziua de Paşti, căci din tărâţele acelea se fac lăcustele care pustiesc câmpiile. În ziua de Paşte nu e bine să se bage mâna în solniţa cu sare, că atunci omului îi vor transpira mâinile tot anul. La Paşti şi alte praznice mari nu-i bine a merge de acasă; fată sau femeie nu-i bine de-ţi vine mai înainte în casă la praznic. Celor ce mor sau se înmormântează în zilele Paştelor li se pune în mâna cea dreaptă un ou roşu, ca semn că au răposat în zilele Învierii, şi pe care îl arată dracilor la vămi, iar aceştia, văzând oul roşu, îl lasă de trece nevătămat, oricâte păcate ar fi făcut. Oracular: În ziua de Paşti, când ciocneşte ouăle bărbatul cu femeia, a cui nu se va strica acela va trăi mai mult. Dacă vrei să ştii dacă eşti cu noroc, ia un ou roşu fiert sfinţit din ziua de Paşti, pune-l deoparte, păstrează-l până la anu în ziua de Paşti şi atunci sparge-l: de va fi gol, n-ai noroc; de va fi plin, eşti cu mare noroc. Să opreşti în ziua de Paşte un ou roşu, să-l acoperi cu o fâşie de ceară pe mijloc, ca să-l poţi lega, apoi să-l atârni în cui în casă, şi la un an, la celălalt Paşti, să-l spargi: de-l vei găsi cu viermi, vei avea noroc, iar de nu, nu. Dacă oul de la Paşti îl păstrezi patruzeci de zile şi în acest timp nu se strică, e semn că eşti om cu noroc. Cine se naşte în această zi, mai ales când trage clopotul întâia oară la biserică, va fi norocos toată viaţa.

Despre vreme: Dacă plouă în ziua de Paşti, tot timpul până la Rusalii va fi ploios; dacă bate grindină, anul va fi mănos. Dacă bate grindina câmpurile în ziua de Paşti, atunci se crede că tot anul e nenorocos.

Obiceiuri: Mielul paştilor. În ziua de Paşti, îndată după liturghie, înainte de a începe darea paştilor, întreabă preotul pe credincioşi: „Care voieşte să-nceapă paştile?“ (să ia el mai întâi paşti). Se află vreunul care se anunţă. Pentru această întâietate creştinul acela are să dea preotului un miel frumos, pe care, avându-l îndelete, îl sloboade prin biserică, şi se numeşte mielul paştilor. Mielul paştilor îl mănâncă preotul cu cantorii şi cu omul care l-a dat. Ciocnitul ouălor roşii este datină generală. Locul unde se adună ca să „dea cioc“ este jurul bisericii. Ciocnesc ouăle pe văzute şi pe nevăzute. Când îi pe văzute, examinează cu băgare de seamă ouăle, să le vază, oare mai tari sunt ca ale lor? Examinarea se face aşa, că se uită la formaţiunea oului, mai ales la cap, şi din forma aceluia, mai ascuţită ori mai tâmpită, conjecturează vârtoşia oului. Privesc cu atenţiune la mărimea şi forma oului, ca să ştie: oare nu-i de raţă, de găină mai mare, ori de curcă, cari toate-s mai tari decât cele de găină, şi în cazul acesta nu dă cioc, de nu cumva oul lui este de acelaşi fel. Oul spart i se cuvine celui care l-a spart ciocnind. În timpul mai recent, mai ales la oraşe, şcolarii obişnuiesc a ciocni ouă „pe bănuţ“. Al cărui ou se sparge ciocnind acela plăteşte spărgătorului un ban. În ziua de Paşti se duc feciorii, băieţii, şi pun pe o colină un ou roşu. Un băiat oarecare, de la o depărtare anumită (statorită de mai nainte) dă de-a azvârlita cu un băţ. Dacă loveşte oul, capătă el un ou, iar de nu, dă el unul. Bricelatul (Alegerea craiului, Plugarul) – alegerea feciorului care a ieşit primul cu plugul la arat şi învestirea lui cu puterea de a-i judeca pe feciorii care au comis necuviinţe sau fapte rele în decursul Postului Mare. Feciorul care a fost ales drept crai este luat în braţe şi dus cu alai până la râu. Acolo tinerii vor să-l arunce în apă; dacă feciorul nu le promite o anumită cantitate de rachiu, el va fi aruncat. Este adus, tot pe braţe, la biserică, unde este pus pe un scaun, numit „scaunul judecătoriei“, şi începe judecarea feciorilor vinovaţi. Junii Braşovului: ceata se constituie în ziua de Buna-Vestire sau de Florii. În ziua de Paşti, după ce au asistat la vecernie, încep hora junilor. În timpul jocului vătaful, apoi armaşii şi junii de rând aruncă de câte trei ori buzduganul. A doua zi, însoţiţi de lăutari, colindă pe la casele cu fete mari, pentru a aduna ouă roşii şi bani, vin pentru masa junilor, la care participă întreaga colectivitate. În schimbul unei taxe, oricine poate arunca buzduganul. Ceata îşi continuă activitatea timp de o săptămână, până în Duminica Tomii. Este datină ca în ziua de Paşti feciorii iau toaca, o înconjură cu ouă roşii. Aceste ouă şi două vedre de vin le pun premiu aceluia care va putea intra noaptea, pe un loc anumit, în cimitir, să fure toaca şi să iasă tot pe acelaşi loc, nesimţit de aceia care o păzesc. Dacă aceştia îl simţesc şi-l pot prinde, atunci acela care s-a legat s-o fure trebuie să dea el feciorilor două vedre de vin şi ouă roşii atâtea cu câte se înconjură toaca.

(Olteanu, Antoaneta - CALENDARELE POPORULUI ROMÂN)