Obiceiuri si traditii

Obiceiurile şi credinţele legate de ouăle încondeiate sau înroşite sunt practic nelimitate ca semnificaţie şi varietate. În mentalitatea arhaică ouăle de Paşti sau cojile acestora pot aduce frumuseţe şi sănătate, belşug şi rod bogat, să lege şi să îndepărteze oameni, să grăbească căsătoria fetelor. Izvoarele istorice şi arheologice certe atestă cu multe secole înainte de Hristos obiceiul de a face cadou ouă colorate la marile sărbători sezoniere, în special la Anul Nou. Apariţia frecventa a oului, în special a oului colorat în ceremoniile antice de renovare a timpului, se bazează pe concepţiile lor cosmogonice care compară Universul cu oul generator de viaţă.
Prezent la toate popoarele antice imaginea arhetipală a oului a fost preluată ulterior de creştinism, oul colorat şi împodobit fiind simbolul Mântuitorului care părăseşte mormântul şi se întoarce la viaţă.
Referindu-se la semnificaţia oului de Paşti şi la legătura mistică cu natura, Mircea Eliade aprecia: ,,Pentru creştinismul arhaic Cosmosul participă la drama divină, ca întocmai după cum sufletul omului este însetat de mântuire, tot aşa şi natura întreagă geme şi suspină aşteptând Învierea”.
E de ajuns să se observe ceremonialul pascal pentru a înţelege cât de solidară e natura cu misterul cristologic, cu Răstignirea, cu moartea, cu Învierea. Natura întreagă renaşte triumfătoare prin Învierea lui Iisus.
După milenii de evoluţie a credinţelor şi ideilor religioase românii înroşesc şi încondeiază ouă primăvara la sărbătoarea centrală a calendarului festiv: Paştile. Înroşitul şi încondeiatul ouălor, meşteşuguri populare de un rar rafinament artistic, se îmbină cu numeroase credinţe şi obiceiuri precreştine.
Substitut al divinităţii primordiale, oul este înfrumuseţat prin vopsire şi încondeiere în săptămâna patimilor.
Pentru a juca rolul de substitut ritual al personajului sacru, oul este ales la miezul Părăsimilor, ziua de miercuri din mijlocul postului mare, este gătit în săptămâna patimilor pentru a fi ucis prin lovire violentă în cap şi mâncat sacramental în ziua de Paşti. Prin acest scenariu ritual, cei vechi credeau că timpul şi spaţiul înconjurător mor şi renasc împreună cu divinitatea adorată, an de an.
Din multiplele procedee tehnice astăzi se mai practică cel al scrierii cu ceară a motivelor decorative, cu ajutorul condeiului. Condeiul se realizează dintr-un beţişor plat la capătul căruia se fixează într-o măciulie de aţă sau cânepă un vârf ascuţit din tablă subţire de aramă.
Tehnica de încondeiere a ouălor sau împistrire cum se spune în zona Bran, este cea tradiţională cu menţiunea că astăzi pentru păstrarea lor pentru o perioadă cât mai lungă, ouăle sunt golite de conţinut prin găuri realizate cu acul la ambele capete şi prin suflare. Aceste găuri la sfârşitul operaţiunilor de încondeiere sunt astupate cu ceară.
Modelul se alege în funcţie de mărimea oului, apoi se scrie cu condeiul înmuiat în ceară caldă. Liniile trasate cu ceară rămân albe după introducerea oului în prima culoare, galbenă. În a doua fază, după uscare se completează oul cu alte motive desenate cu ceară, după care se introduce în culoarea roşie.
A treia fază este cea a completării modelului prin desenare şi introducere în culoarea neagră. După aplicarea ultimei culori, oul se aşează pe o plită încălzită pentru a se topi ceara cu care au fost desenate modelele.
Decorarea se caracterizează printr-o deosebită simetrie în compoziţia ornamentală în dispoziţia motivelor şi în raporturile dintre suprafeţele decorate şi cele lăsate albe. Din punct de vedere al ornamenticii ouăle împistrite reprezintă o unitate impresionantă de semne şi simboluri cu semnificaţii multiple.
La început ouăle se vopseau cu plante în galben, culoarea soarelui pe bolta cerului şi în roşu culoarea discului solar la răsărit şi apus. Astăzi culorile predominante sunt roşu, galben, alb pe fond negru. Ulterior ele au fost decorate cu chipul lui Hristos, cu motive geometrice specifice artei populare româneşti care respectă cele două principii fundamentale: simetria şi alternanţa.
Frecvent apare motivul solar sub forma unui disc cu sau fără raze, oul şi reprezentarea soarelui fiind în strânsă legătură cu străvechile sărbători ale echinocţiului de primăvara specifice civilizaţiilor agrare. În gama decorativă a acestora o pondere de seamă o deţine şi motivul ,,pomul vieţii”, reprezentat în varianta glastrei cu flori, a bradului sau a ramurii de brad. Motivul antropomorf apare fie central, fie în cadrul unor compoziţii în care sunt figurate şi motive zoomorfe, cum ar fi ciobanul cu oile. (Rodica Kronberger, etnograf)